Setari Cookie-uri

Horoscopul Puterilor Magice: secretele mistice ale fiecărei zodii

Fiecare semn zodiacal este înzestrat cu o putere magică, reală, pe care o deține indiferent de ascendent și pe care o poate folosi în momentele cheie din viața sa, de la cele de tristețe profundă la cele de o bucurie nemărginită. Aceste puteri magice ajută zodiile să depășească obstacole, să schimbe cursuri karmice și să întipărească amintiri dintre cele mai plăcute, dar mai ales să își îndeplinească dorințe.. Practic, este energia magică regeneranta, a noilor începuturi, a regăsirii.

Puterile magice ale fiecărei zodii

Aceste puteri folosesc elemente magice din Univers pe care fiecare zodie le poate accesa atunci când suferă o transformare radicală, o traumă, o schimbare majoră de direcții în viață sau atunci când cred cu adevărat într-un scop și doresc să-l atingă.

Berbec: Puterea Luminii

Ca prim semn al zodiacului, Berbecii sunt inițiatorii, deschizatorii de drumuri (chiar dacă destinația nu e tocmai cea sperată). Pentru a-și îndeplini dorințele sau a remodela un status spiritual (de exemplu ieșirea dintr-o suferință sau decizia unei schimbări radicale), sau ori de câte ori simt că au nevoie de resurse ale Universului, tot ce trebuie să facă este să folosească lumina. De exemplu cele mai simple metode constau în utilizarea lumânărilor, iar dacă acestea sunt și parfumate, pot folosi anumite arome pentru stimularea unor arii spirituale aparte. Răsăritul și apusul, atunci când soarele pictează cerul în culori unice, reprezintă momente de concentrare maximă, atunci când nativii Berbec se pot folosi de puterea luminii pentru a-și focusa atenția către un scop anume.

Citește și:

Horoscopul puterilor magice: puterea luminii

Foto: By Olena Yakobchuk/shutterstock.com

Taur: Puterea Naturii

Taurii se refac, se regenerează în natură, înfloresc psiritual și energetic și au adesea nevoie să se întoarcă spre rădăcini, spre copilărie, familie, esențele vieții. Taurul poate atinge energia ciclică a Pământului, creând cercuri energetice de refacere interioară prin meditație. Aceasta se desfășoară cel mai bine în natură, când Taurul își conectează sinele cu Universul. Natura apropiată poate cuprinde apă, dar și pamând, poate chiar o zona sălbatică pentru conectare profundă. Astfel își limpezește mintea, găsește răspunsurile dorite, își reface energia necesară pentru a-și învinge greutățile și a-și îndeplini dorințele.

Citește și:

Gemeni: Puterea Amprentei

Abilitățile mentale extraordinare ale nativilor Gemeni au nevoie de un canal de conectare cu Universul, care adesea este realizat la nivel practic, prin arta cu mâinile, cu corpul. Nu este întâmplător să descoperim că acești nativi sunt intens senzoriali, poate chiar pictori sau sculptori, muzicieni etc., pentru că acest tip de exprimare prin simțuri îi caracterizează profund.

Puterea lor este cea senzorială și o pot pune în practică sub diverse forme atunci când se concentrează pe un scop, pe care îl pot reprezenta fie prin scheme, prin scris (scierea pe foaie a unui țel sau a unui gând vindecător, a unei dorințe), desenul, cântecul la un instrument sau meditația activă, prin mișcare, prin dans.

Foto articol: By Ironika/shutterstock.com

Citește și:

Vizionare placuta


Corporatist pasionat de exceluri pe timp de zi, astrolog pierdut în stele by night. Peste cu ascendent în Vărsător și Marte în Berbec. Pentru a-mi păstra apretul jobului de zi...

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Horoscop Kudika

Astrele au in fiecare zi vesti pentru tine. Aboneaza-te la notificarile zodiei tale iar astrologul Vladimir iti va descifra mesajele citite in stele.

Alege zodia care te intereseaza:

Vreau notificariNu, multumesc