Setari Cookie-uri

Scurt ghid de supraviețuire în vremuri de Mercur retrograd

Mercur retrograd, muma pădurii de astrologi

Ce vine mai des ca Moș Crăciun și mai brutal ca Massimo? Mercur retrograd, vă spun eu, nu vă stropșiți neuronii prea tare. Hai să ne lămurim din capul locului cum e cu retrogradarea. ( Aș face aici o glumă cu FC Rapid, dar nici FCSB nu e Steaua.) Retrograd înseamnă că o dă îndărăt, în sens metaforic, desigur. Ați văzut vreodată din tren cum e să treacă alt tren în mare viteză pe sens opus? Pare că unul dintre cele două trenuri se deplasează cu spatele. Cam așa e și cu Mercur. De 3 ori pe an pare ca își schimbă sensul și începe să meargă fix invers. Astrologia spune că în astfel de momente e bine să ținem mastica și/sau nervocalminul aproape, să se retragă fiecare la el la bloc și să ne regrupăm când trece urgia.

De fapt, de ce are Mercur retrograd un renume atât de prost?

În mitologia romană, de unde și-au primit numele planetele din sistemul solar, Mercur (Hermes la greci) era mesagerul zeilor. Practic era un fel de whatsapp cu aripi la picioare, ducea vorba dintr-o parte în alta, era responsabil de comunicare, hoți, negoț, călătorii, progres și invenții,manevre și mânării.

Citește și:

Când planeta Mercur intră în retrograd, dă peste cap toate aceste domenii. Acum închipuiți-vă că de pe vremea sandalelor romane până la Balenciaga de azi a trecut olecuță de timp și viața noastră este profund și adânc tehnologizată, în mod special pe partea de comunicare. Prin urmare, nu doar că nu ne înțelegem noi între noi, om cu animal, dar o ia complet razna și tehnologia. Nu se trimit bine mesajele, nu ajung mailurile, se strică telefonul, crapă messangerul, moare bateria, se pierd colete pe drum, comunicăm prost informația sau percepem complet greșit ce încearcă ceilalți să transmită.

Colac peste pupăza astrală, Mercur retrograd are obiceiul prost și epuizant de a dezgropa morți metaforici. În cea mai grea zi a săptămânii, atunci când o să te duci la magazin cu cearcănele în 5 nuanțe de vinețiu, un moț în vârful capului și nădragii ăia vai mama lor care au prins un burn out, două depresii ș-un pic de sos de roșii, Mercur retrograd o să-ți scoată în cale vreun fost. Ba mai rău, o să te și vadă și e posibil să înceapă să îți fileze lampa iar după molia pe care ai luat-o drept fluture. Mercur retrograd, ne-retrograd, adu-ți aminte că n-ai dat cu flit degeaba după molie.

Citește și:

Prin urmare, ca să supraviețuiești următoarelor săptămâni, iată ce trebuie să faci: Pasul 1, stai în casă 3 săptămâni și nu vorbi cu nimeni. Dacă, totuși, acest lucru e greuț spre imposibil, mai ai câteva variante:

  • 1. Fii pregătită pentru orice.
  • 2. Transmite informația cât mai clar.
  • 3. Vocea aia din cap care îți spune că e un moment bun să încerci să îți faci breton te minte.
  • 4. Vocea aia din cap care îți spune să îi dai un mesaj lui Gicu Fostu să îl întrebi ce face te minte.
  • 5. Triplu verifică înainte să ieși din casă dacă ai toate actele la tine.
  • 6. Nu vinde și nu cumpăra nimic major în această perioadă.
  • 7. Nu semna nimic important.
  • 8. Nu pleca în călătorii foarte lungi.
  • 9. Pregătește-ți un plac C. Planul A și Planul B nu vor funcționa.
  • 10. Dacă te ia cu chef de ceartă, stai jos, respiră adânc, numără până la 5 și așteaptă să îți treacă.
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
12 Mai 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Horoscop Kudika

Astrele au in fiecare zi vesti pentru tine. Aboneaza-te la notificarile zodiei tale iar astrologul Vladimir iti va descifra mesajele citite in stele.

Alege zodia care te intereseaza:

Vreau notificariNu, multumesc