Setari Cookie-uri

Horoscop: Cele 10 secrete ale zodiei Gemeni

Astrologie de buzunar: zodia Gemeni pe scurt

Persoanele născute sub semnul Gemenilor sunt oameni ai progresului, ai veseliei, ai comunicării. Sunt oameni foarte deschiși care savurează viața și tot ce are aceasta de oferit. Este o plăcere să îi ai în preajmă, atât timp cât nu îi calci pe coadă.

Nicio altă zodie nu este atât de duplicitară pe cât pot fi nativii în Gemeni pentru a-și atinge scopurile, pentru a se apăra sau pentru a-i proteja pe cei pe care îi iubesc. Pe cât sunt de creativi și de comunicativi, pe atât pot fi de ipocriți și de răzbunători atunci când simt că cineva le greșește. Cu toate acestea, știu să se facă plăcuți și să își atragă simpatia oamenilor. Uneori sunt greșit înțeleși și sunt acuzați de ipocrizie, chiar și atunci când nu e cazul, pentru că și-au câștigat o reputație mai mult sau mai puțin meritată de manipulatori. Acestea fiind spuse, iată care sunt cele mai importante 10 secrete ale acestei zodii:

Citește și:

Zodia Gemeni

1. Nativii în Gemeni sunt ahtiați după atenție. Se simt bine în centrul atenției și sunt făcuți să strălucească.

2. Sunt foarte charismatici și seducători. Atunci când își propun să cucerească pe cineva, exista cazuri extrem de rare când nu își pot atinge scopul.

3. Sunt negociatori abili, un alt talent care face parte din arsenalul lor de seducție. Au multă putere de convingere combinată cu multă charismă, iar acest lucru înseamnă că au de câștigat în aproape orice situație.

4. Sunt foarte creativi și au aproape întotdeauna o latură artistică, motiv pentru care viziunea lor asupra lumii e diferită și destul de greu de înțeles de către alți oameni.

5. Sunt comunicatori excelenți, motiv pentru care cei mai mulți dintre ei au mult succes în cariere care implică scrisul, arta, politica, vânzările sau publicitatea.

Citește și:

6. Sunt foarte inteligenți și folosesc acest lucru împotriva oamenilor care le-au greșit. Nu e deloc exclus să dea dovadă de condescendență mascată atunci când și-au pierdut răbdarea și simt că interlocutorul nu se ridică la nivelul lor.

7. Sunt avizi după cunoaștere. Una dintre cele mai frumoase calități ale Gemenilor este această dorință de cunoaștere, de învățare, de perfecționare.

8. Au o natură duală. Lumina și întunericul, binele și răul, iubirea și ura se joacă în mințile și în inimile Gemenilor. Trăiesc pe această graniță și uneori le poate fi foarte greu să facă alegeri.

9. Vor iubire, dar în același timp fug de ea. Această trăsătură este strâns legată de natura duală de care vorbeam mai devreme. Au nevoie să iubească și să fie iubiți, dar în același timp se tem că vor avea de suferit și pun distanță între ei și cei pe care îi iubesc. Atunci când își fac relații, sunt când partenerii ideali, pasionali și devotați, când reci ca un sloi de gheață, iar acest lucru le sabotează poveștile de dragoste.

Citește și:

10. Sunt surprinzători de generoși. Atunci când pot ajuta, fac acest lucru fără să stea pe gânduri, indiferent de cine are nevoie de ajutor. De asemenea, sunt capabili de mari sacrificii pentru oamenii pe care îi iubesc.

Foto lady_in_red13 /Shutterstock

Vizionare placuta


Kudika
19 Mai 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Horoscop Kudika

Astrele au in fiecare zi vesti pentru tine. Aboneaza-te la notificarile zodiei tale iar astrologul Vladimir iti va descifra mesajele citite in stele.

Alege zodia care te intereseaza:

Vreau notificariNu, multumesc