Compatibilitate Gemeni: În ce zodii se poate afla sufletul pereche al Gemenilor?

Află care sunt zodiile cu care Gemenii pot avea relații de lungă durată.

Sezonul Gemenilor este în plină desfășurare, așa că este momentul să îi dedicăm mai mult timp și să vorbim despre compatibilitatea acestei zodii minunate.

Gemenii sunt fluturii sociali ai zodiacului, fermecându-i pe toți cei din jurul lor cu natura energică și cu pofta de viață pe care o au. Astăzi e vom îndrepta atenția asupra zodiilor cu care sunt compatibile și, bineînțeles, cele cu care nu se potrivesc mai deloc.

Zodia Gemeni: Caracteristici importante

Gemenii sunt guvernați de elementul Aer, elementul inteligenței. Ei sunt, de asemenea, conduși de Mercur, planeta comunicării. Când aceste două aspecte sunt unite, atunci persoana care este dominată de ele este o fire cu multe gânduri și idei de împărtășit celor din jur. De asemenea, aceasta nu se teme de schimbări, fiind chiar dornică să le facă deoarece reușește să se adapteze incredibil de ușor la tot ce înseamnă transformare.

Retail jobs

Simbolic, Gemenii sunt reprezentați de doi gemeni - ceea ce denotă o dualitate față de natura lor. Acest lucru nu înseamnă, totuși, că Gemenii au două fețe - așa cum mulți oameni se grăbesc să pretindă. Înseamnă pur și simplu că sunt schimbători și că starea lor de spirit se poate schimba de foarte multe ori pe parcursul zilei.

Cuvinte cheie: dragoste, adrenalină, pasiune, distracție, fericire

Destin sentimental: fire foarte libertină și dornică de viață, se va căsători în momentul în care va fi convinsă că iubește cu adevărat

Calități: personalitate aparte, vorbăreț, curios, maestru în arta comunicării

Gemenii sunt o zodie complexă, care cere independență și respect.

Zodia Gemeni în iubire

Trăsături pozitive în relațiile sentimentale: energie, sociabilitate, poftă de viață, inteligență, grijă de cealaltă persoană, flexibilitate, amuzament, imprevizibilitate.

Citeste si: Soarele a intrat in Gemeni. Urmeaza o perioada armonioasa, echilibrata si incarcata de iubire

Cele mai compatibile semne zodiacale cu Gemeni:

1. Balanță - Gemeni

Balanța este un alt semn de aer care împărtășește tendința Gemenilor spre sociabilitate, inteligență și curiozitate naturală cu privire la lume. Când o Balanță și un Geamăn formează o relație, te poți aștepta la o iubire care va dura zeci de ani (sau poate chiar o viață întreagă).

Ca bonus, aceste semne împărtășesc o dragoste aparte pentru artă, cultură și excentricitate. Această pereche poate fi una dintre cele mai frumoase perechi ale zodiacului.

2. Vărsător - Gemeni

Vărsătorul și Geamănul rezonează pe o frecvență intelectuală similară. Partea rebelă a Vărsătorului îl poate ajuta pe Geamăn să iasă din zona să de confort și să încerce lucruri noi. În momentul în care aceștia aleg să își unească destinele, te poți aștepta să vezi o viață incredibil de frumoasă în doi, plină de aventuri minunate și planuri incredibile de viitor.

3. Berbec - Gemeni

Aerul hrănește Focul, ceea ce înseamnă că natura aerisită a Geamănului ajută pasiunea de foc a Berbecului să strălucească cu adevărat. Cele două semne se inspiră reciproc spre măreție, împărtășind o pasiune pentru creativitate și exprimare de sine.

O relație Berbec - Geamăn este una ce se poate întâmpla pe parcursul întregii vieți.

4. Leu - Gemeni

Leul aventuros poate împărtăși pasiunea Geamănului pentru călătorii. Împreună aceștia fac față tuturor provocărilor vieții și reușesc să construiască un viitor minunat, pe care mulți oameni ar fi invidioși.

Zodii cu care Gemenii nu se potrivesc deloc:

1. Pești - Gemeni

Peștii sunt guvernați de Apă, un element care nu se potrivește tocmai bine cu Aerul. Un Geamăn poate părea insensibil pentru Pești deoarece nu este la fel de conectat la centrul sau emoțional, preferând să gândească bine lucrurile decât să își urmeze sentimentele.

Pe de altă parte, pentru Gemeni persoana născută în zodia Pești poate părea excesiv de emoțională și sensibilă. Această relație necesită multă muncă, o înțelegere profundă și dorința de a încerca să se accepte unul pe celălalt necondiționat.

2. Rac - Gemeni

Racul este destul de iubitor și dornic de relații lungi, însă poate ajunge să creeze codependenta în dragoste, bazându-se pe partenerul său să îi ofere încredere și, uneori, chiar să ia decizii pentru el.

O relație Rac-Geamăn poate fi dificilă din cauza dezacordurilor cu privire la viață și la modul în care ar trebui să fie o relație de iubire.

3. Fecioară - Gemeni

Fecioara și Gemenii sunt cele două zodii guvernate de Mercur. Acestea pot părea perechea perfectă însă, în realitate, cele două semne tind să abordeze viața în moduri opuse și să aibă puncte de vedere foarte diferite.

Gemenilor le este greu să ia decizii și le place să se gândească și să analizeze opțiunile cu mare atenție. Pe de altă parte, Fecioarele sunt perfecționiste și iubesc să se miște repede.

foto main: Julia Pleskachevskaia, Shutterstock

Vizionare placuta


Kudika
6 Iunie 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Horoscop Kudika

Astrele au in fiecare zi vesti pentru tine. Aboneaza-te la notificarile zodiei tale iar astrologul Vladimir iti va descifra mesajele citite in stele.

Alege zodia care te intereseaza:

Vreau notificariNu, multumesc

Setari Cookie-uri