Setari Cookie-uri

Cele 10 Legi Astrale ale zodiei Săgetător: șoapta Universului și direcțiile energetice în viață

Zodia Săgetătorului este marcată, chiar prin semnul ce o descrie, de puterea și înțelepciunea lui Chiron, centaurul ce l-a învățat pe Ahile să tragă cu arcul. Acesta era cel mai înțelept dintre semenii săi, foarte talentat și iscusit, maestru al vindecării și bun cunoscător al medicinei prin plante și energii. Zodia Săgetătorului se remarcă prin puterea de acțiune, libertate și determinare, încredere în sine și în viață, romantism și independența. Vă invităm să descoperiți care sunt cele 10 Legi Astrale ale zodiei Săgetător, sfaturi ale Universului cu rol de ghid astrologic.

Legile astrale ale zodiei Săgetător: călătorește și exploatează

Zodia ta este într-o profundă conexiune cu natura, dar și cu trecutul, cu rădăcinile tale, ale familiei, dar și ale lumii întregi. Această conexiune și toate aceste rădăcini te vor chema de a lungul vieții tale.

Prin urmare, nu ezita să călătorești ori de câte ori poți sau măcar să ieși din casă pentru a te plimba în natură. Pentru echilibrul tău interior este bine să ai o plimbare aproape zilnic. Pentru cei care trăiesc la curte este suficient să iasă afară din casă pentru a se conecta cu natura, cu viul, cu tot ceea ce este verde.

Îndrăznește să călătorești și să explorezi lumea și orice întrebare ai despre trecut, încearcă să îi cauți răspunsul sau urmele în lumea din jur. Nu este exclus să te preocupe capodoperele istorice ale lumii ori chiar arheologia.

Citește și:

Este posibil să îți placă și arta mistică și cultura mai veche a omenirii, ocultismul ori să te atragă medicina tradițională.

Legile astrale ale zodiei Săgetător: învață, citește în fiecare zi

Zodia ta se numără printre cele mai inteligente din zodiac, dar mai ales printre cele mai curioase. Mintea ta are o continuă nevoie de a învăța, de a descoperi și probabil că ai aflat deja de la cei din jur că ești catalogat o persoană foarte curioasă, drag nativ Săgetător.

Așadar lasă-ți curiozitatea să zburde și profită de toate ocaziile pe care le ai pentru a învăța. Se spune că este bine să nu lăsăm să treacă nici măcar o zi fără a citi ceva frumos, iar ție ți se potrivește din plin această expresie și povață.

Legile astrale ale zodiei Săgetător: ascultă-ți intuiția

Ca orice zodie care prezintă puternice legături cu natura, vei primi multe semnale energetice din jur. Prin urmare, dispui de o puternică intuiție, condimentată cu capacități extrasenzoriale și energetice pe care le primești de la astre.

Citește și:

Așadar, ori de câte ori te afli într-o dilemă sau trebuie să iei o hotărâre rapidă, ascultă-ți intuiția și nu vei da greș. Ori de câte ori simți că vine un pericol chiar și atunci când totul pare liniștit în jurul tău, ascultă semnalele corpului și astfel vei putea să eviți multe probleme. Unii ar putea spune că ești doar norocos, dar noi știm că intuiția ta este cea care te ghidează.

Legile astrale ale zodiei Săgetător: respectă-ți responsabilitățile

Ca și Săgetător, ai tendința să TE pui întotdeauna pe primul loc. Iar această tendință nu este una rea. Doar că uneori este posibil ca cei din jur să te roage unele lucruri sau tu însuți să îți asumi anumite responsabilități, ca imediat după aceea să uiți de toate acestea și să lași totul baltă.

Citește și:

Ți se va reproșa că nu-ți pasă, că ești superficial sau prea egocentric dacă nu vei învăța să îți asumi responsabilitățile și să-ți onorezi promisiunile. Toate promisiunile și nu doar unele dintre acestea.

Aceasta poate este și cea mai grea lecție pe care Universul ți-o oferă.

Dacă pur și simplu ți se pare destul de greu, poți folosi tehnologia modernă, agenda, reminder-ul, electronicele precum telefonul ori smartwach-ul și așa mai departe, toate aceste tool-uri moderne care țin minte în locul tău.

Legile astrale ale zodiei Săgetător: oferă-le și celorlalți libertatea pe care o păstrezi pentru tine

Fiind Săgetător, nevoia ta de libertate este uriașă și nimeni nu-ți poate îngrădi independența, oricât de mult ar încerca. Fără libertatea ta simți că te ofilești.

Citește și:

Pe de altă parte, zodia îți aduce posesivitate, nevoia exacerbată de control și încăpățânare, ceea ce nu te ajută foarte mult în relaționarea cu persoanele dragi. De ce? Pentru că vei avea tendința să îți impui părerile și hotărârile ori alegerile și asupra celorlalți, motiv pentru care poți avea tensiuni sau perioade de criză în relații.

Sfatul Universului este să înveți să le oferi și celorlalți libertatea de care tu însuți ai nevoie și pe care o pretinzi de la ei.

horoscop legi astrale sagetator Foto: Avesun/ shutterstock.com

Legile astrale ale zodiei Săgetător: se spune ca ești și cum te văd alții, dar nu este cazul să te lași prea mult influențat de ceilalți

Ești și ce dai și ce primești. Ești cum te vezi, dar și cum ești văzut. În mod aparte pentru tine, ca Săgetător, contează foarte mult impresia pe care ceilalți o au despre tine. Și uneori, dar mai ales în tinerețe, este posibil să dai prea mult crezare părerii celorlalți și să uiți să te încrezi și în tine. Această tendință vei învăța, pas cu pas, să o lași în urmă și să înțelegi că nu poți fi mereu pe gustul tuturor.

Citește și:

Vei înțelege că în jurul tău rămân doar cei care rezonează cu valorile tale de viață sau pe care tu însuți îi admiri.

Sfatul Universului este să-ți păstrezi pretențiile față de tine și să nu te lași influențat de tot ceea ce cred alții despre tine.

Legile astrale ale zodiei Săgetător: ascultă mesajele corpului tău

Prin zodia ta, ești conectat cu tine și cu rădăcinile tale, drag nativ Săgetător, ești mai conștient de genetica pe care o moștenești din generație în generație. Prin urmare, vei recepta și vei ști să fii atent la mesajele pe care corpul tău ți le transmite de-a lungul timpului. Este bine să nu-l ignori.

Sfaul Universului este să ai întotdeauna grijă de corpul tău, de greutate și de sănătate, dar și de modul în care arăți. Această conexiune cu persoana ta fizică te va ajuta mult să-ți menții echilibrul interior.

Citește și:

Legile astrale ale zodiei Săgetător: e frumoasă lumea din jur, dar păstrează-ți concentrarea

Dotat cu o energie debordantă, curiozitate și putere de acțiune, drag nativ Săgetător, vei simți mai mereu o forfotă interioară care te determină să faci ceva chiar în momentul acela. Desigur că aceste impulsuri îți vor contura un pragmatism aparte.

Dar există și situații când această efervescență specifică zodiei te va deconcentra. Mai pe românește, te vei agita mult, dar nu vei face nimic.

Sfatul Universului este să înveți de fiecare dată să îți canalizezi această energie spre țelul pe care îl ai, să îți păstrezi concentrarea și focusul pentru a nu te învârti în loc și a merge mai departe.

Legile astrale ale zodiei Săgetător: este bine să vezi ansamblul, dar uneori și detaliile contează

Viteza te caracterizează, astfel că foarte multe din acțiunile tale le realizezi într-un ritm propriu, năucitor. Pentru mulți din jurul tău ești aproape imposibil de prins din urmă sau consideră că nu reușesc să țină pasul tine.

În viteza ta ai întotdeauna în vedere imaginea de ansamblu a situațiilor, simți pulsul discuțiilor, dar uneori riști să pierzi din vedere anumite detalii care pot face diferențe. Dacă observi că anumite lucruri nu au evoluat cum te așteptai sau anumite relații s-au schimbat deodată, poate e timpul să privești în detaliu, căci ai sărit peste ceva ce a contat pentru alții.

Legile astrale ale zodiei Săgetător: învață să îți accepți și asimilezi greșelile

Nu doar pentru Săgetători, ci și pentru alte zodii este greu să-și recunoască greșelile.

Universul îți transmite, drag nativ Săgetător, că una din cele 10 legi astrale importante pentru tine de-a lungul vieții o reprezintă aceea de a recunoaște greșelile pe care le-ai făcut, de a-ți asuma responsabilitatea asupra lor și mai ales de a învăța din ele, ca altădată să nu le mai repeți.

Sigur, este un sfat general valabil pentru toți dintre noi, dar cu precădere pentru anumite zodii, printre care și a ta. Cel mai pregnant vei simți greutatea aplicării acestei legi astrale în adolescență și în viața de adult tânăr, ca mai apoi să înveți, pas cu pas, cum să o aplici.

Sursa foto articol: Master1305/ shutterstock.com

Vizionare placuta


Corporatist pasionat de exceluri pe timp de zi, astrolog pierdut în stele by night. Peste cu ascendent în Vărsător și Marte în Berbec. Pentru a-mi păstra apretul jobului de zi...

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Horoscop Kudika

Astrele au in fiecare zi vesti pentru tine. Aboneaza-te la notificarile zodiei tale iar astrologul Vladimir iti va descifra mesajele citite in stele.

Alege zodia care te intereseaza:

Vreau notificariNu, multumesc