Despre bioritm

Bioritmul se refera la ritmul activitatilor tale zilnice, ritm impus de particularitatile biologice si calculat cu pornire de la data la care te-ai nascut. In teoria bioritmurilor, viata unei persoane poate fi gandita in cicluri care se repeta. Pentru ca aceste cicluri sunt constante si se reiau cu regularitate, ele pot fi intuite in momentele lor critice, de varf si de prabusire. Exista trei ritmuri ciclice primare care influenteaza viata unui om: bioritmul fizic (are o durata de 23 de zile), bioritmul intelectual (durata: 33 de zile), bioritmul emotional (durata: 28 de zile).

Cum functioneaza aceste cicluri? Toate considera momentul nasterii punctul zero, de la care incepe un curs ascendent; insa pentru ca au durate diferite se desincronizeaza curand. Cursul ascendent e dus pana in punctul maxim, apoi bioritmul incepe sa scada treptat trecand din nou prin punctul zero la jumatatea intervalului. Aceasta e o zi critica pentru individ si marcheaza un moment de mare instabilitate a energiilor si a capacitatilor determinate de biortimul respectiv. Ciclul intra intr-o faza negativa si scade pana la un punct minim, dupa care curba redevine ascendenta.

Bioritmul fizic isi manifesta influenta asupra capacitatilor fizice ale unei persoane: starea de sanatate si forma fizica in toate aspectele ei - rezistenta fizica si rezistenta la imbolnaviri, forta, coordonarea miscarilor. Cand bioritmul fizic tinde spre punctul maxim indica un nivel foarte bun de energie, iar cand se apropie de punctul minim exista o predispunere la boala si accidentari.

Bioritmul emotional influenteaza starile emotionale si activitatea sentimentala. Tot el dicteaza minimul si maximul cand vine vorba de creativitate, de puterea de perceptie, sensibilitatea, empatia si intelegerea cu ceilalti oameni. Cursul ascendent reprezinta apropierea de fericire, iar cel descendent indica tristete si nefericire.

Bioritmul intelectual stabileste buna functionare a gandirii si a facultatilor intelectuale. Atentia, capacitatea de invatare, rationamentele si memoria depind de cursul ascendent sau descendent al ciclului intelectual. O valoare mare indica o zi in care provocarile intelectuale sunt rezolvate cu usurinta, pe cand valoarea mica sugereaza defecte mari de gandire.