Adunand cifrele care-ti alcatuiesc ziua nasterii si reducandu-le la una singura, rezulta Numarul Psihic 3. Denumit astfel de numerologi, isi pune amprenta asupra ta si te influenteaza pe tot parcursul vietii.

Numerologie: Afla cum te influenteaza data nasterii tale

Planeta care corespunde numarului 3 este Jupiter

numerologiefoto: Ron Dale, Shutterstock

Persoanele cu acest numar psihic sunt considerate norocoase.

Esti o fire curajoasa, energica, activa, constienta de propriile calitati si increzatoare.

Trebuie sa muncesti mult pentru tot ce-ti doresti in viata, ceea ce chiar faci fara sa te plangi, cu perseverenta si disciplina. De putine ori se intampla sa primesti lucrurile pe tava, fara efort. Desi este frustrant la prima vedere, acest lucru te motiveaza sa fii mai buna, sa te autodepasesti permanent si sa cauti cu indarjire succesul.

Norocul iti poate veni insa de la prietenii buni, care te sustin intotdeauna si te ajuta de cate ori pot, inclusiv sa avansezi in cariera. Castigi aprecierea profesorilor, a superiorilor, care iti devin prieteni si indrumatori.

Esti ambitioasa si nu te lasi pana nu ajungi unde vrei. Nu te multumesti cu putin, tintesti pozitii de conducere si visezi sa faci lucruri speciale, importante, pentru care sa castigi aprecierea multora. Indeplinesti toate sarcinile cu mult zel si odata ce ti-ai luat un angajament, nu mai dai inapoi. Cu toate astea, pozitiile de subordonare nu ti se potrivesc si te zbati pentru propria independenta. De obicei ai mai multe surse de venit.

Comunicarea e unul dintre punctele tale forte. Te pricepi la cuvinte, stii ce sa spui si cand. Esti extrovertita si te exprimi cu usurinta in public, te faci usor inteleasa, inclusiv prin limbajul non-verbal, dar si in scris in aceeasi masura.

In familie, iti doresti sa ai totul si pe toti sub control, esti impunatoare si autoritara. De multe ori cei apropiati iti reproseaza ca le ingradesti libertatea, impunandu-le sa actioneze asa cum crezi tu ca este corect. In general, insa, ai o gandire destul de flexibila.

Te pricepi de minune la planuri, gasesti solutii ingenioase, ai strategii bine gandite si corecte, dar preferi sa le execute altii, in timp ce tu ii ghidezi. Intelegi cu maturitate viata si o privesti cu o anumita detasare si cu amuzament, facand haz de necaz atunci cand lucrurile nu merg tocmai cum sperai. Glumele sunt parte a farmecului tau. Oriunde mergi lasi impresia ca esti o persoana vesela, optimista, ingenioasa.

Esti nerabdatoare, nu poti sta locului si iti place schimbarea, de aceea pe plan sentimental ai de obicei mai multe relatii pana cand o gasesti pe cea potrivita. Odata maritata, pui mare pret pe taina casatoriei, esti fidela si foarte atasata de partener si de familie, chiar daca asta inseamna sa te pui adesea pe locul doi. Defectele sotului nu te fac sa-l abandonezi, ci dimpotriva, te motiveaza sa-l ajuti sa devina o persoana mai buna.

Foto prima pagina: Alex Gontar, Shutterstock

Te-ai nascut pe 9, 18 sau 27? Afla cum te influenteaza data nasterii

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: