Setari Cookie-uri

Mercur RETROGRAD din 18 iunie: Alertă financiară și emoțională

Mercur, Planeta Înțelepciunii, retrogradează de aproximativ 3 ori pe an, perioada în care răscolește domeniile pe care le guvernează și pune la încercare procesele de adaptare ale fiecăruia dintre noi, cu tot ce poate să însemne aceste procese, de la răbdare și management al stresului, până la creativitate și reacții de criză.

Retrogradand în Rac, Mercur va oferi energie, putere și protecție. Tot acum sunt favorizate ideile, astfel încât în planurile unde fiecare are nevoie de dezvoltare poate avea anumite soluții, iar acum este momentul să planifice tot, să noteze pentru a nu uita, să dea un start în rezolvarea sau dezvoltarea acestor zone pe termen scurt și lung (deschiderea unei afaceri, întemeierea unei familii, achiziționarea unui bun sau a unei case, decizia de a avea copii sau, la polul opus, de despărțire și începerea unei vieți noi etc.).

Persoanele care fac cursuri, au de învățat sau se pregătesc pentru examene viitoare primesc energie astrală și vor avea memoria și atenția sporite.

Influențele negative ale lui Mercur retrograd: efectul bumerang

Desigur că situațiile neprevăzute sau dorința de schimbare (uneori radicală) naște neliniști, tensiuni, impusivitate și riscul mare de a face greșeli, atât în planurile personale cât și în comunicarea cu alte persoane.

Citește și:

De asemenea există o tendință de întoarcere a unor greșeli făcute în fața altora, că o răzbunare karmică, astrologică. Unele neplăceri provocate altora în trecut pot fi resimțite acum pe propria piele. Mai mult decât atât, pot să apară persoane din trecut, care să va răscolească profund în plan emoțional și spiritual: foste iubiri, persoane cu care v-ați certat sau cărora le-ați produs neplăceri. Mercur scoate de sub preș ceea ce noi am dorit să păstrăm acolo, ascuns, cu privire la relațiile trecute și modul de interacționare pe care l-am avut cândva.

Deși perioada este propice învățării, totuși nu este favorizată comunicarea. Așadar pot să apară blocaje de orice fel sau exprimări nedorite, interpretabile, la orice nivel, de la interacțiunile cu alte persoane până la exprimarea în scris sau verbală în cadrul unui examen, ca speacker, profesor, persoană din televiziune etc. De aceea, încă o dată încurajăm să vă alegeți cu grijă cuvintele și să va temperați reacțiile.

Citește și:

Pot să apară situații neprevăzute și în ceea ce privește călătoriile sau deplasările, chiar și în contextul actual cu limitările aduse de noul coronavirus. Dacă nu este vorba de călătoria personală, atunci aspectele pot fi interpretate în alte contexte, de exemplu primirea sau trimiterea unui colet. Dacă nu puteți amâna unele călătorii sau servicii, este bine să supravegheați atent, să luați în calcul posibile întâmplări nefaste, să aveți un „plan B”.

Cum sunt încercate relațiile și cuplurile de Mercur Retrograd

Comunicarea în relații de orice fel va fi dictată de norme etice, juste, cu multă sinceritate. Tocmai pentru că uneori adevărul este dureros, va recomandăm să abordați delicat subiectele importante, să va alegeți cu grijă cuvintele și să încercați să nu va manifestați în crize nervoase, pentru că riscați să rupeți relații importante sau dragi.

Citește și:

Este posibil să întâlniți o fostă iubire, iar acest eveniment să vă răscolească profund sau să vă aducă neplăceri în actuala relație. De asemenea, este posibil ca unele persoane să dorească schimbări majore în relația de cuplu, de exemplu pot lua hotărârea să intemeieze o familie sau, la popul opus, să se despartă. Hotărârile vin în raport cu ființa interioară, cu valorile și schimbările fiecăruia și nu țin neapărat de frumusețea și intensitatea relației, ci pur și simplu oamenii simt acum că pot face schimbări radicale, care să le aducă beneficii materiale, emoționale sau spirituale în viitor.

Foto articol: By Vadim Sadovski/ shutterstock.com

Vizionare placuta


Corporatist pasionat de exceluri pe timp de zi, astrolog pierdut în stele by night. Peste cu ascendent în Vărsător și Marte în Berbec. Pentru a-mi păstra apretul jobului de zi...

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Horoscop Kudika

Astrele au in fiecare zi vesti pentru tine. Aboneaza-te la notificarile zodiei tale iar astrologul Vladimir iti va descifra mesajele citite in stele.

Alege zodia care te intereseaza:

Vreau notificariNu, multumesc