Așa cum spun de fiecare dată, fiecare zodie este înzestrată cu un dar aparte, ceva ce o deosebește de toate celelalte semne din zodiac.

Astăzi vom analiza împreună zodia care are cea mai mare rezistență în fața greutăților vieții. Oamenii născuți sub acest semn zodiacal sunt dificili uneori pentru că se închid între ziduri înalte pentru a se proteja de suferință. În același timp, ei sunt oamenii către care trebuie să te îndrepți atunci când ai nevoie de sprijin pentru că își lasă deoparte problemele pentru a-i ajuta pe alții. Pentru ei, niciun ocean nu e prea întins, niciun munte prea înalt atunci când își propun ceva și știu cel mai bine că Dumnezeu nu îți dă niciodată mai multe decât poți să înduri. Vorbim, desigur, despre cei născuți în semnul Capricornului.

Se crede că această constelație ar fi simbolul zeului sumerian Enki. Acesta are corpul unei capre și o coadă de pește. Mai târziu, în mitologia babiloniană și akkadiană, Enki primește numele Ea și este considerat zeul inteligenței, al creației, al meșteșugurilor, al magiei și al apei. De altfel, despre Capricorni se spune că se cațără prin greutățile vieții cum se cațără capra neagră pe creste și știu să alunece din situațiile neplăcute ca peștele în apă.

Capricorn, zodia cu suflet de fier

Tăria de caracter a Capricornilor este uneori interpretată ca fiind răceală și nepăsare. De fapt, chiar dacă nu recunosc, ei se numără printre cele mai sensibile zodii, dar pentru că le este teamă să fie vulnerabili, ascund această delicatețe după ziduri care par imposibil de trecut.

În aparență, Capricornii sunt sobri, serioși, tăcuți și poate ușor aroganți, dar atunci când ajungi și când îți dau ei voie să îi cunoști, vei descoperi în spatele acestei măști de fier oameni cu simțul umorului, cu principii de viață solide și cu foarte multă răbdare.

Capricornii preferă să acționeze rațional mai degrabă decât emoțional pentru că li se pare o abordare mai simplă și mai la obiect. Adevărul este că nu își înțeleg nici ei pe deplin emoțiile și preferă să le ascundă sub preș ca să nu fie nevoiți să le gestioneze. În mod paradoxal, par foarte empatici și le este ușor să se pună în locul oamenilor de lângă ei. Cu toate acestea, empatia Capricornilor nu vine neapărat din suflet, ci pentru că își trăiesc viețile după principii și valori foarte bine înrădăcinate și se simt datori să facă ceea ce este corect cu orice preț. Prin urmare, generozitatea și răbdarea unui Capricorn sunt mai mult exerciții autoimpuse din obiceiul acestor nativi de a se simți responsabili pentru binele tuturor.

Sunt lideri foarte buni care îi pot inspira pe cei din jurul lor, dar sunt corecți până la virgulă și de o încăpățânare care poate rivaliza cu cea a Berbecului.

O altă trăsătură care îi definește pe acești nativi este ambiția. Eșecul, locul doi, premiul de consolare sunt poziții greu de acceptat pentru ei și refuză cu orice preț să piardă. Tocmai de aceea, nu e foarte ușor de trăit cu un Capricorn. Competiția este parte din viața lor, începând cu plecatul primul de la semafor și terminând cu relația de cuplu.

În același timp, sunt extrem de protectori, capabili de sacrificii enorme și indiferent câte lovituri ar primi de la viață, acești nativi găsesc puterea de a se ridica din nou și din nou.

Foto Ironika/ Shutterstock

Citeste HOROSCOP 2022 CAPRICORN CItește totul despre FEMEIA Capricorn

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: