Setari Cookie-uri

6 septembrie, cea mai grea zi a lunii: Mercur Cazimi și energia a 7 Retrograde

Nu e niciun secret că anumite zile sunt încărcate cu o putere unică astrală, un aliniament celest de energii, care pot declanșa cele mai profunde transformări. Una dintre aceste zile extrem de potente este ziua de 6 Septembrie 2023, în care Mercur se află în inima Soarelui, cunoscut și ca Cazimi, în parcursul său retrograd în Fecioară și își împletește energia amplificată cu celelalte corpuri cerești aflate în retrograd: Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun, Pluto și Chiron.

A doua jumătate a anului 2023 este una dintre cele mai încărcate perioade din punct de vedere astrologic din ultimii ani. Mulți dintre noi o vom resimți intens și vom încheia anul total schimbați psihic față de persoana care eram la început. Această suprapunere de energii retrograde este extrem de rară (ultima s-a întamplat acum aproape 200 de ani) și împreună cu ieșirea din retrograd a lui Venus de pe 4 septembrie, după 43 de zile intense de transit, va face din ziua de miercuri o zi cu adevărat memorabilă.

Mercur Cazimi în Fecioară: Un moment de claritate

Mercur, planeta inteligenței, a comunicării și a transporturilor, dansează foarte aproape de inima Soarelui pe scena celestă. Acesta se va repeta și pe 19 octombrie și 22 decembrie, iar energia va fi în ambele ocazii electrizantă, mai ales pentru Gemeni și Fecioare.

Citește și:

Acest fenomen iluminează și amplifică atât energia lui Mercur, cât și a Fecioarei, semn zodiacal pe care de altfel îl și guvernează, aducând în prim-plan obiceiurile meticuloase și analitice. Pe 6 septembrie (și în zilele apropiate de această dată) vom simți nevoia de claritate și precizie. Universul ne va invita să ne curățăm mintea, să ne rafinăm procesele mentale și să nu cădem pradă răsucirii unor gânduri prea mult timp asupra unor subiecte și evenimente pe care nu le putem schimba, adică, pe scurt, a despicării inutile a firului în patru. De asemenea, fiind încă în Retrograd, până pe 15 septembrie 2023, va trebui să acordăm mare atenție cuvintelor pe care le alegem și să nu comunicăm cu intenții ascunse.

Citește și:

Ieșirea lui Venus din Retrograd: Trezirea Iubirii

Venus, guvernatoarea artelor și a iubirii, iese din stupoarea introspectivă în care a stat toată vara. Energia ei enigmatică amplificată de călătoria în retrograd ce tocmai s-a încheiat ne va oferi șansa să ne evaluam perspectivele romantice și să avem mai puțină presiune în relațiile noastre. Totuși, cu energia celor șapte retrograde, procesul nu va fi unul foarte rapid, iar mulți din păcate nu vor simți o îmbunătățire. Energia retrogradului lui Venus este încă proaspătă și efectele se vor diminua în aproximativ 2 săptămâni, această perioadă fiind excelentă pentru a analiza în ritm propriu lecțiile învățate, să restabilim și să reparăm anumite conexiuni și să lăsăm dragostea să înflorească în fiecare colț al vieții noastre.

Citește și:

Tapiseria astrală a Lecțiilor Karmice: 7 planete în retrograd

Fiecare planetă aflată în retrograd coase în viața noastră ițele unor lecții importante care ne vor schimba ca oameni, atât individual, cât și colectiv până la finalul anului 2023. Alături de Mercur în procesul invers în zodia Fecioarei, i se alătură Jupiter și Uranus retrograde în zodia Taurului, Saturn și Neptun merg retrograd ambele în zodia Pești, asteroidul vindecării Chiron se află într-un tranzit invers în zodia înflăcărată a Berbecului, iar Pluto Retrograd trece prin zodiile Vărsător și Capricorn.

Pluto, planeta transformării, ne va invita să ne afundăm cu putere în cele mai adânci colțuri ale psihicului nostru, să scăpăm de obiceiurile vechi și să renaștem din cenușă ca o persoană nouă, întocmai ca pasărea Phoenix. Va fi o perioadă descrisă de un singur cuvânt: metamorfoză. Vom săpa după Adevăr, adânc și îl vom descoperi bine ascuns. De asemenea, va trebui să acceptăm ciclurile de moarte și renaștere din viața noastră. Perioada retrogradului: 1 mai - 10 ocotombrie 2023.

Citește și:

Jupiter, planeta expansiunii, a norocului și a înțelepciunii, ne va încuraja să ne analizăm credințele și sistemul de valori și să căutăm răspunsuri dincolo de suprafață. Vom reflecta asupra filozofiilor de viață și asupra drumurilor pe care le-am ales. Nu e prea târziu să ne reconfigurăm traseul cosmic. Vom căuta semne în experiențele noastre și vom căuta cunoașterea și evoluția. Vom atinge un alt nivel al abundenței interioare și ne vom perfecționa înțelegerea lumii care ne înconjoară. Perioada retrogradului: 4 septembrie - 30 decembrie 2023.

Saturn, considerat adesea un malefic al astrologiei și asociat cu karma, disciplina și structura, joacă rolul unei forțe care ne ghidează și care ne mută atenția de pe realizările și succesul public către evaluările interioare. Este o perioadă în care putem să ne luptăm cu chestiunile nerezolvate ale trecutului și să legăm nodurile firelor care încă au nevoie de atenția noastră. Saturn ne va oferi mai multă responsabilitate în abordarea lumii noastre interioare și ne va influența să ne asumăm acțiunile pe care le facem și să facem compromisuri bine gândite acolo unde va fi nevoie. Vom reflecta asupra tuturor structurilor din viața noastră de la relații, la cariere și valori personale. Perioada retrogradului: 17 iunie - 4 noiembrie 2023.

Citește și:

Uranus, rebelul inovator al cosmosului, ne provoacă să ne uităm în interiorul nostru și să ne redefinim. Această perioadă ne va încuraja să ne eliberăm de presiunea și așteptările pe care le au ceilalți de la noi și să ne urmăm propriile dorințe. Vom pune la îndoială vechile tipare și obiceiuri care nu ne mai sunt de folos. Vom fi încurajați să ieșim din zona de confort, să înfruntăm schimbările și să începem transformări revoluționare în viața noastră. Perioada retrogradului: 28 august - 27 ianuarie 2024.

Neptun, planeta visului și a iluziei, ne va duce și el într-o călătorie în subconștient. Combinat cu energiile lui Mercur ne va dezvălui secrete extrem de bine păzite, ne va accentua sensibilitatea spirituală și va face ca limitele dintre fizic și metafizic să se estompeze. Ne va invita să ne bazam mai mult pe intuiție, să căutam claritate în fiecare vis pe care-l avem și să dizolvăm toate iluziile care ne opresc din dezvoltare. Perioada retrogradului: 30 iunie - 6 decembrie 2023.

Citește și:

Chiron, asteroidul vindecării, ne grăbește în fața oportunității de a ne vindeca interior cele mai adânci răni. Ne vom lupta cu rănile emoționale cărora nu am vrut să le dăm atenție, ne vom accepta vulnerabilitatea și vom învăța mai bine ce înseamnă compasiunea față de noi înșine. Rănile vechi vor deveni surse de putere și înțelepciune. Vom ieși simțindu-ne cu adevărat compleți. Perioada retrogradului: 23 iulie - 26 decembrie 2023.

Deși, această jumătate de an poate suna nefericită este, de fapt, cea mai puternică oportunitate pentru dezvoltare și transformare. Succesul și împlinirea vor veni doar când ne vom vindeca, iar planetele lucrează din greu să ne faciliteze acest lucru. Ne vom construi și fortifica fundațiile spirituale cu integritate și răbdare.

Suntem încurajați să ne înfruntăm fricile și limitările față-n față cu curaj și să recunoaștem că toate provocările ne vor ajuta, de fapt, să pavăm un drum către o putere, forța și înțelepciune mai mare în viitor.

Nu este o perioadă în care să ne temem de lecții, ci trebuie să le primim cu brațele deschise, pentru a naviga labirintul vieții cu brio.

sursă foto: Tinnkon Panswat/Pixabay

Vizionare placuta


Kudika
31 August 2023
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Horoscop Kudika

Astrele au in fiecare zi vesti pentru tine. Aboneaza-te la notificarile zodiei tale iar astrologul Vladimir iti va descifra mesajele citite in stele.

Alege zodia care te intereseaza:

Vreau notificariNu, multumesc