Setari Cookie-uri

Lilith, Luna Neagră, se mută în Fecioară până în Iunie 2024: Devenim metodici în alungarea traumelor, fricilor și decepțiilor

Lilith a intrat în Fecioară pe 3 Octombrie 2023 și va tranzita acest semn zodiacal până pe 29 iunie 2024. Aceste 9 luni ne vor aduce schimbări nebănuite, dar de care nu trebuie să ne temem!

Dacă Lilith în Leu a fost mândră și gălăgioasă, pornită pe fapte mari în cel mai vizibil mod, Luna Neagră în Fecioară va părea ochiului liber mai puțin intensă. Totuși, Lilith în Fecioară va veni cu provocările ei pentru fiecare zodie în parte și este bine să nu ne opunem descoperirii decepțiilor din jur și nici înfruntării fricilor pe care aceasta le va iniția.

Oricât de descurajant ar putea părea acest tranzit, în realitate nu este deloc așa. Lilith ne va pune, în sfârșit, față în față cu aspectele vieții noastre de care am tot încercat să ne ascundem. Se va asigura că ne învățăm lecția și că putem intra într-o nouă etapă a vieții, simțind-ne mult mai liberi spiritual. În Iunie 2024 ne vom simți mai împăcați cu noi înșine și cu alegerile pe care le-am făcut până atunci.

Citește și:

Luna Neagră Lilith nu este un malefic astrologic, oricât de înspăimântător ar suna numele său. Lilith este apogeul energiei selenare și este o imagine a puterii interioare, a rezistenței și a abilității de a ne accepta așa cum suntem. Pentru a ne putea exersa și crește aceste abilități, adesea trebuie să ne înfruntăm fricile, să scormonim în colțurile mai întunecate ale personalității noastre și să deblocăm procesul de vindecare în urma celor mai adânci traume.

Lilith ne învață să ne folosim de cuvinte, să stăm ferm alături de valorile noastre și să luptăm pentru lucrurile apropiate de inima noastră.

Luna Neagră în Fecioară este un tranzit subtil, lipsit de exuberanța și de nevoia pentru atenție a Leului. În schimb, ne va încuraja să fim meticuloși, să strângem informație și evidență, să descoperim adevărul. Va fi un tranzit caracterizat de o preocupare pentru perfecțiune și ca să ne putem simți încrezători și în siguranță, vom căuta certitudini. Mulți dintre noi nu vom mai putea să stăm la mijloc, ci va trebui să alegem o tabără și să ne asumăm apoi această alegere. Ne vom baza mai mult pe spiritul nostru pragmatic și nu va exista loc de răzgândire. Pentru mulți, subiectele muncii și ale sănătății se vor afla în centrul atenției, mai ales dacă sunt domenii în care în trecut au fost nedreptățiți.

Citește și:

    IMPACTUL LUI LILITH ASUPRA FIECĂREI ZODII

    HOROSCOP BERBEC

    Te vei concentra pe muncă și rutina ta de zi cu zi. Vei lupta împotriva nedreptății de la locul de muncă sau vei lua decizia să-ți găsești un alt mediu mai potrivit nevoilor și personalității tale. Vei analiza cele mai bune variante pentru această tranziție. Vei primi ocazia să coordonezi un proiect important care îți va întări statutul și îți va aduce recunoaștere în domeniul tău de activitate. Îți vei schimba, de asemenea, și atitudinea față de productivitate și cât de multă energie depui la locul de muncă. Adio, ore peste program! Adio, epuizare!

    HOROSCOP TAUR

    Îți vei debloca creativitatea. Vei dori să fi văzută pentru talentele tale și vei participa la mai multe evenimente artistice în următoarele 9 luni. Te vei înconjura de oameni pasionați de aceleași lucruri ca tine. Pe lângă acestea, tranzitul lui Lilith în Fecioară îți va atinge și domeniul dragostei și al plăcerii. Vei fi mai minuțioasă în ceea ce privește calitățile iubitului ideal și modul în care te raportezi la dragoste. Vei căuta noi experiențe romantice, vei dori să îți afișezi adevărata personalitate în relații și vei deveni mai îndrăzneață în ceea ce privește intimitatea.

    Citește și:

      HOROSCOP GEMENI

      Te vei concentra să oferi altora suport și confort. În acest tranzit, rolul tău va fi acela de ghid spiritual, moral și emoțional pentru persoanele apropiate ție. Vei oferi sfaturi și îi vei ajuta pe ceilalți să obțină curajul de a ieși din situații toxice. De asemenea, vei căuta să devii mai puternică sufletește și te vei distanța de persoanele care până acum profitau de bunătatea ta. Vei descoperi intențiile rele și motivațiile egoiste ale celorlalți în ceea ce te privește. S-ar putea să te confrunți cu probleme în familie sau legate de locuință.

      HOROSCOP RAC

      Luna Neagră în Fecioară te va purta pe drumul descoperirii unei noi surse de inspirație. Te vei simți învigorată de idei și vei dori să inițiezi cât mai multe proiecte creative în zona comunicării. Vei putea să devii mai vocală și să participi la mai multe dezbateri pe subiecte care te interesează. Planurile, gândurile și ideile tale îți vor capta toată atenția. Vei înfrunta cu brio opoziția celor care nu sunt de acord cu tine, susținând-ți opinia, dar vei putea implementa și critica constructivă. Scrisul și frații vor juca un rol important în această perioadă.

      HOROSCOP LEU

      Îți vei găsi puterea mai greu. Încă te refaci după tranzitul puternic al lui Lilith în Leu care te-a pus destul de brusc în centrul atenției. Te vei concentra, în schimb, pe lucruri concrete, pe care le poți controla mai ușor. Unul dintre acestea va fi bugetul, sursa de venit și modul în care îți poți spori avuția. O problemă mai veche din domeniul financiar s-ar putea să-ți dea mari bătăi de cap. Îți vei schimba mentalitatea în ceea ce privește modul în care te raportezi la bani.

      HOROSCOP FECIOARĂ

      Vei fi cea mai afectată zodie de acest tranzit. Mulți ți se vor opune. De aceea, este important să rămâi în mod ferm pe poziții și să nu cedezi sub presiunea exterioară. Te vei lupta mai mult pentru lucrurile în care crezi și pentru bunăstarea ta generală. Vei ieși din mediile care ți-au rămas mici și nu te vei mai ruga de oameni să te pună pe primul loc. Îți vei satisface nevoile și dorințele fără regrete. Va fi o perioadă în care te vei simți trasă în două direcții: cine ți s-a spus că trebuie să fii și cine îți dorești să fii.

      HOROSCOP BALANȚĂ

      Vei descoperi puterea Lunii Negre în liniște, ascunsă undeva în subconștientul tău. Vei lucra cel mai asiduu în ceea ce privește învingerea fricilor și la alungarea traumelor care te țin pe loc. Vei săpa adânc în subconștient și te vei gândi să ceri ajutorul unui terapeut specializat. Vei căuta soluțiile unor probleme de sănătate în medicina alternativă și vei căuta să te conectezi mai mult cu divinitatea. Vei căuta ghidaj spiritual. Vei descoperi secrete neplăcute, iar vechi dușmani s-ar putea să apară. Va trebui să-ți schimbi obiceiurile toxice, iar trecutul și regretele te vor bântui intens.

      HOROSCOP SCORPION

      Transformarea și influența lui Lilith te vor lovi în casa a 11-a, casa prieteniilor și a grupurilor sociale. Vei căuta un grad de independență mai ridicat și vei dori să ieși din umbra oamenilor cu care te-ai asociat până acum. Anumite evenimente și dezvăluiri de secrete îți vor zgudui puternic grupul social și vei consta că unii oameni nu sunt cine credeai că sunt. Alți nativi ai zodiei Scorpion se vor simți atrași de un prieten apropiat sau de un coleg de la locul de muncă. Acest lucru nu va veni fără complicațiile sale și va trebui ca situația să fie navigată cu grijă.

      HOROSCOP SĂGETĂTOR

      Te vei concentra pe ambițiile si obiectivele mărețe pe care le aveai. Dacă până acum le-ai abordat cu o atitudine mai relaxată, va veni momentul în care îți vei face un plan atent dezvoltat, cu cât mai multe detalii ca să îți vezi visul îndeplinit. Îți vei impune termene-limită și vei căuta să le respecți. Vei căpăta mai mult respect și îți vei redefini individualitatea. Vei căuta să faci o schimbare pentru care să rămâi recunoscută. Reconversia profesională sau antreprenoriatul vor părea din ce în ce mai atractive. Lilith te va ajuta să-ți ridici cariera sau imaginea în societate la un alt nivel.

      HOROSCOP CAPRICORN

      Vei căuta mai multă libertate în viața ta și vei calcula fiecare pas și acțiune pe care trebuie să o faci pentru a-ți atinge destinația. Te vei simți învigorată de expansiunea vieții tale mai departe de granițele pe care ți le-ai impus până acum. Vei căuta noi experiențe și vei dori să descoperi fiecare secret al lumii. Te vei concentra pe călătorii și străinătate, iar această schimbare de atitudine și mutarea atenției de pe cămin și mediile familiare pe limita necunoscută a orizontului îi va șoca pe cei apropiați ție. Îți vei apărea cu hotărâre valorile și nu te vei întoarce de pe drumul pe care vei alege să pornești.

      HOROSCOP VĂRSĂTOR

      Te vei concentra pe putere și control și vei căuta o evoluție substanțială în stilul tău te viață. Vei primi revelația că meriți mai mult și nu vei mai fugi de oamenii care vor dori să te răsfețe. Îți vei readapta convingerile asupra intimității și propriei sexualități. Va trebui să faci o schimbare majoră în viața ta pentru a primi puterea pe care o dorești sau de care ai nevoie. În unele momente, te vei simți dezrădăcinată. Nu este exclus ca această schimbare să aibă legătură cu proprietățile, averea sau moștenirea familiei.

      HOROSCOP PEȘTI

      Vei căuta mai multă independență în relațiile și parteneriatele tale. Vei simți diferența de putere și vei dori să fii tratată ca un egal. Vei căuta oameni cu care să te înțelegi mai bine și cu care împarți același set de valori. Vei elimina sistematic toxicitatea din jurul tău și vei analiza concret modul în care fiecare persoană cu care intri în contact te face să te simți. Deciziile de a arde anumite poduri între tine și aceste persoane nu vor fi ușoare, dar vor fi spre binele tău, pentru a te elibera de cercurile vicioase. Golul lăsat în urmă va fi umplut de oameni care chiar știu să te aprecieze.

      ASPECTE CARE VOR SPORI INFLUENȚA LUI LILITH ÎN FECIOARĂ:

      9 octombrie 2023- Lilith în conjuncție cu Venus în Fecioară: Cele două energii se suprapun. Acest aspect ne va ajuta să punem ultimele piese lipsă în puzzle sau să înnodăm legăturile finale. Câteva probleme se vor finaliza sau îți vor atinge apogeul acum. Ne vom muta concentra pe lucruri noi și vom intra într-o nouă etapă a relațiilor. Suntem gata să ne vindecăm și să trecem peste.

      11 octombrie 2023 – Lilith în opoziție cu Saturn în Pești: Vom simți că nu avem atât de multe opțiuni pe cât credeam. Și nu vom avea destule oportunități să ne facem auziți. Ne vom simți nesiguri despre anumite lucruri personale și nu ne vom putea judeca adevărata valoare. Va trebui să ne documentăm înainte să vorbim și să abordăm totul cu mai multă diplomație. Nu va trebui să aducem acuzații nefondate, deoarece karma lui Saturn se va întoarce împotriva noastră.

      28 iunie 2024 – Lilith în opoziție cu Neptun în Pești: Energia din această data va fi electrizantă, iar Lilith va ieși din semnul Fecioarei cu tunete și fulgere, total opus de modul în care a intrat. Va trebui să fim flexibili și să ne lăsăm purtați de curent. Va fi greu să deslușim anumite detalii și multe situații vor părea confuze. Nu va trebui să forțăm nimic. Va trebui să lăsăm tornada să treacă și abia apoi să observăm efectele pe care le-a avut. Impulsivitatea va trebui atent controlată.

      sursă foto: pixabay.com

      Vizionare placuta


      Kudika
      5 Octombrie 2023
      Echipa Kudika

      Ti-a placut acest articol?

      Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


      Horoscop Kudika

      Astrele au in fiecare zi vesti pentru tine. Aboneaza-te la notificarile zodiei tale iar astrologul Vladimir iti va descifra mesajele citite in stele.

      Alege zodia care te intereseaza:

      Vreau notificariNu, multumesc