Horoscop 2021 Săgetător: previziuni generale

Anul 2021 debutează cu o serie de frământări interioare pentru nativii Săgetător, cu întrebări la care intuiesc deja răspunsul de luni de zile, însă nu au încă resursele pentru a lua o deicizie radicală și a face schimbările de care au nevoie. Și tocmai pentru că nu au aceste resurse, ei bine, reacționează corect, adică amână, până vor găsi un moment mai potrivit. Dezechilibrele vin legate de viața de cuplu, de relațîi, dar și de planul financiar și investițiile pe termen lung și scurt. Niciuna dintre aceste frământări nu este recentă, ci îi bântuie pe Sagetatori de luni de zile sau chiar de ani. Veste bună e că în acest an multe se vor rezolva.

În primăvară, blocajele se ridică și nativii vor găsi soluții de compromis pentru a merge mai departe, dar totodată pentru a face ca lucrurile să se schimbe și în favoarea lor. Sunt creativi, activi, practici și foarte hotărâți, ceea ce îi va face să fie și convingători pentru cei din jur, care vor ajunge să îi urmeze.

Vara vine plină de peripeții, dar mai ales cu împliniri. Toate demersurile făcute deja de către Săgetători dau acum roade, așadar vor vedea mai clar drumul pe care merg în viață, vor putea face previziuni juste, reale și vor reuși să își organizeze resursele pentru a obține ceea ce își doresc. Finalul anului le aduce calm și echilibru interior, dragostea familiei și stabilitate emoțională și financiară. Poate că nu este totul roz, dar deja dețin controlul, au așteptări reale și în sfârșit reușesc să își organizeze viitorul în mod lucid, sincer și eficient.

Foto: By ladyphoto/shutterstock.com

Horoscop 2021 Săgetător: carieră și bani

Dacă anul 2020 a fost mai degrabă un an de criză în ceea ce privește planul financiar, anul 2021 se anunță în sfârșit înfloritor. După o lungă perioadă în care ai încercat să avansezi sau să deblochezi o afacere ori să o demarezi, acum vei avea toate aceste șanse.

Nativii Săgetător sunt avantajați astral în mod aparte în ceea ce privește planul financiar, având noroc cu carul. Norocul însă depinde mult și de ei, căci nu îi caută acasă. Așadar, este nevoie să vă implicați în acțiunile pe care le doriți, pentru a avea în urma a ce să culegeți succesul. Dar veți fi curajoși, încrezători în forțele proprii și în șansa voastră și mai ales vă veți urma visurile.

Toate blocajele astrale se ridică, așadar veți avea șansa fie să dați drumul unei afaceri sau să încheiați parteneriate profitabile, fie să avansați în carieră sau să primiți bani prin alte activități de care vă ocupați acum cu creativitate, perseverență și responsabilitate.

Întreaga perioadă a anului este proprice câștigurilor financiare, așadar veți simți că nu prea aveți timp să vă odihniți, însă rezultatele vor fi cel puțin mulțumitoare. Citeste previziunile in dragoste si relatii pentru Sagetator in anul 2021 in urmatoarea pagina >>

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: