Setari Cookie-uri

Zodiile binecuvântate de Univers cu noroc și belșug

Fiecare zodie este înzestrată cu o serie de daruri divine, subconștiente, pe care le-a căpătat de la Univers în momentul nașterii. Aceste daruri ne ajută să ne spunem poveste și ne influențează în mod decisiv viața. Astăzi vorbim despre zodiile Săgetător și Pești, binecuvântate cu darurile lui Jupiter: belșug și noroc.

Săgetătorul: Arcașul curios

În mijlocul cerului se află un arcaș curajos, Săgetătorul, cu ochii îndreptați spre orizontul îndepărtat. Energia sa vitală și nerăbdarea pentru cunoaștere îl fac mereu însetat de aventură. Săgetătorul este un maestru al excursiilor spirituale și călătoriilor fizice, căutând mereu să exploreze înțelesul profund al existenței. În conexiunea sa cu Universul, acest semn zodiacal se hrănește din înțelepciunea ancestrală și îi călăuzește pe ceilalți către o mai bună înțelegere a propriei lor călătorii pe Pământ.

Caracteristicile Săgetătorului sunt influențate de elementul său de foc. Ei ard cu pasiune, optimism și o dorință neobosită de a înțelege întregul tablou cosmic. Sunt cunoscuți pentru gândirea lor filosofică și abilitatea lor de a vedea dincolo de aspectele superficiale ale vieții. Energia lor debordantă și dorința de libertate îi fac să se simtă în largul lor în călătorii, învățând și experimentând lucruri noi.

Citește și:

Săgetătorii sunt personalități care vorbesc direct și uneori, poate tăios sau impulsiv, lucru care le poate cauza probleme. Sunt autoironici și au un simț al umorului aparte. Jupiter îi guvernează și le aduce mult belșug în cale. În perioade dificile, vor găsi chiar în ultimul moment o oportunitate să se redreseze. Le place să experimenteze foarte mult și nu se tem de riscuri. Totuși, Jupiter este și o planetă a excesului, fie că vorbim de bani și pariuri sau de povești de dragoste întortocheate, Săgetătorii trebuie să fie atenți să nu cadă în patima excesului.

Ființe foarte flexibile și care nu judecă, Săgetătorii se schimbă imediat și se distanțează la cel mai mic indiciu că cineva sau ceva ar putea să le îngrădească libertatea. Au încredere că toate se vor rezolva și consideră viața o aventură care merită trăită până în cele mai mici detalii.

Citește și:

Influența lui Jupiter, a expansiunii și a idealismului, îi fac pe Săgetători să-și idealizeze partenerul sau viața romantică. Astfel riscă să seteze niște așteptări pe care nicio persoană nu le va putea satisface.

Pești: Visătorul introvertit

Peștii se aseamănă puțin cu Săgetătorii la capitolul idealism. Visătorii eterni ai zodiacului își găsesc Universul în interiorul lor, în imaginație și intuiție, spre deosebire de Săgetători, care se hrănesc cu agitația și zgomotul lumii. Jupiter își face simțit caracterul de belșug și expansiune în Pești prin profunzimea cu care trăiesc fiecare senzație și sentiment, prin empatia infinită de care dau dovadă.

Elementul de apă îi face pe nativii ultimei zodii din horoscop să fie maeștrii ai intuiției, ai tainelor oculte și să simtă cele mai mici șoapte ale Universului. Lumea în care trăiesc are subtilități vizibile doar lor, unde imaginația și visul le oferă viziuni și orizonturi nemărginite. Peștii caută și ei să înțeleagă lumea din jur și să descopere sensurile ascunse ale vieții. Sunt atrași de domeniile artei, ale tabuului, și ale vindecării.

Citește și:

Ceea ce îi diferențiază foarte mult de Săgetători este prezența planetei Neptun, guvernatorul mărilor asupra zodiei Pești. Ambele zodii pot fi descrise drept prietenoase și carismatice, dar Peștii nu se simt tocmai în largul lor în aceste meleaguri ale interacțiunilor umane, deoarece întocmai ca un burete care absoarbe apa, așa interiorizează și ei fiecare sentiment și trăire a persoanelor pe care le au în preajmă. Sunt predispuși sentimentelor de confuzie și pot cădea foarte ușor în patimile viciilor. Cu toate acestea, drumul lor în viață este protejat de Jupiter care le oferă oportunități de creștere, belșug și sănătate.

O altă diferență captivantă în ceea ce privește aceste două zodii se poate observa la bărbații născuți sub influența lor. De foarte multe ori, bărbatul Pești se va bucura de mai mult succes la capitolele iubirii și va avea o rată de cucerire mai mare față de Săgetător. Această diferență se datorează influenței lui Neptun care-i oferă mai mult romantism și o putere mai mare de impresionare a partenerelor.

Citește și:

Arcașul și Visătorul îndrăgostiți:

În dragoste, ambele zodii pot aduce partenerului un aer proaspăt, o pofta de explorare și o lărgire a orizonturilor neașteptată. Aduc foarte multă flexibilitate și fiind cele mai înțelegătoare zodii din întregul plan astral, reușesc să aducă alinare. Partenerul acestora nu se simte judecat și o relația le poate aduce vindecare și o expansiune a personalității. Peștii și Săgetătorii își pot ajuta partenerul să-și urmeze visurile și să atingă o vibrație spirituală mai înaltă.

Chiar dacă o relație între Pești și Săgetători poate fi complicată, aceasta nu este imposibilă. Cele două zodii pot dansa într-o conexiune subtilă și mistică. În lumea noastră mereu în mișcare și adesea superficială, cei doi își trăiesc povestea de dragoste într-un mod boem și filosofic, căutând adevărurile ascunse ale Universului. Povestea lor de dragoste este o adevărată experiență cosmică care se simte ca o revelație și amândoi ies schimbați din aceasta.

Citește și:

Săgetătorii aduc curaj și entuziasm și îi fac pe Pești mai puțin timizi și mai îndrăzneți. Peștii le oferă Săgetătorilor mai multă profunzime emoțională și o doză de compasiune care le-a lipsit mereu în viață, deschizându-le inima și oferindu-le o șansă unică de-a își exprima sentimentele în mod autentic.

Riscul cel mai mare este idealizarea celuilalt și modul în care ar putea să-l privească ca pe o proiecție a imaginației lor, nu ca pe persoana care este în realitate. Astfel, Săgetătorii și Peștii sunt predispuși să ignore mai multe aspecte ale relației pentru a trăi în scenariul pe care și l-au imaginat.

Vizionare placuta


Kudika
13 Iulie 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Horoscop Kudika

Astrele au in fiecare zi vesti pentru tine. Aboneaza-te la notificarile zodiei tale iar astrologul Vladimir iti va descifra mesajele citite in stele.

Alege zodia care te intereseaza:

Vreau notificariNu, multumesc